Bruxismul - criminalul silențios
Atunci când mușchii masticatori sunt supra folosiți și duc la apariția de probleme parodontale, articulare și/sau dentare. Daca ridici haltere in fiecare zi, într-o bună zi genunchii sau spatele vor ceda!
Ce este bruxismul?
Bruxismul este un comportament muscular ce reprezintă o formă de utilizare extremă a aparatului dento-maxilar.
O parte din literatura de specialitate nu consideră bruxismul ceva patologic, dar în înțelegerea mea cred că este chiar invers și de fapt este o situație ce merită adresată.
Are multiple forme dar cele mai frecvente sunt:
- Scrâșnitul - de obicei nocturn. Considerat fără semnificație patologică la copii până la vârsta de 12-14 ani.
- Încleștarea - contracție izometrică. Frecvent atât diurn cât și nocturn.
Utilizare normală a aparatului dento-maxilar:
- la masă folosim astăzi, în medie, 20-35 kgf/cm2
- pentru morcov crud sau gutui avem nevoie în jur de 70 kgf/cm2
- la o masă de două ore, dinții sunt în contact mai puțin de 2 minute
- pe parcursul unei zile durata totală a contactului dento-dentar este de 15-20 minute
În bruxism:
- se poate ajunge la forțe de 400-500 kgf/cm2
- durata bruxismului poate fi de multe ore, uneori și de 16-18 ore pe zi
Mușchii implicați direct în bruxism
Care sunt efectele bruxismului?
Atunci când o structură este suprasolicitată poate ceda:
A. La nivelul pieselor
Dinții pot prezenta abraziuni leziuni în unghi diedru la baza lor.
B. La Nivelul îmbinărilor
- Articulația Temporo-Mandibulară situată în fața urechii unde se angrenează mandibula în baza craniului. Suferința acesteia manifestându-se are manifestări multiple din care menționez:
- cracmente și trosnete la închiderea/deschidea gurii
- durere în zonă asociată sau nu cu mișcarea de închidere/deschidere
- limitarea deschiderii gurii
- tinitus
- Multiplele balamale între dinți și oase (parodonțiul) ducând la boala parodontală sau paradentoză. Cred că înainte de a fi de origine genetică sau bacteriană, boala parodontală, este rezultatul utilizării incorecte a aparatului dento-maxilar.
Care sunt alte semne asociate cu bruxismul?
- dureri de cap din zona tâmplelor pânâ la ceafă
- dureri de spate, mai ales in zona omoplaților
Acestea apar de obicei după zile mai obositoare. Uneori pacientul se poate trezi cu ele, sau îl pot trezi chiar din somn.
Care sunt motivele de apariție a bruxismului?
Lista factorilor declanșatori o las deschisă și îi voi menționa pe cei pe care i-am identificat ca fiind cei mai probabili.
Scrâșnitul
Engrama masticatorie, bucata de scoarță responsabilă cu mestecatul, este factorul declanșator.
- La copii ca mecanism compensator pentru că lipsește abraziunea naturală datorită consistenței prea moi a alimentelor.
- La adulți ca mecanism de creștere a eficienței triturării alimentelor prin creșterea suprafețelor de contact dento-dentare atunci când adultul nu are dinții suficient de bine aliniați sau are lucrări dentare insuficient adaptate.
Între dinți simțim înalt începând cu a 10 parte din grosimea unui fir de păr. Atunci cand aveți parte de o restaurare (obturație,lucrare etc) singura 'prezență' ar trebui să fie la limbă și/sau obraz și în nici un caz la nivel de dinți. Cel mai fin analist al situației este pacientul și din păcate nu doctorul pentru că doctorul nu are unelte capabile să deceleze acele dimensiuni.
Încleștarea
Face parte din mecanismul primordial de 'Luptă sau Fugi' pentru a crește rezistența mecanică a feței în lupta cu ursul sau cu vecinul. Daca primim o palmă mai serioasă peste față cu gura deschisă se poate ajunge la fractură de mandibulă. Din păcate partea de creier, responsabilă de acest mecanism, nu știe să facă diferența între lupta cu ursul și schimbarea termenului de predare a lucrării sau că pur și simplu alerg ușor pentru că vreau și nu pentru că trebuie.
Așadar stresul sau/și concentrarea/determinarea sunt factori declanșatori pentru acest tip de bruxism.
După suficientă repetiție a factorilor declanșatori bruxismul poate deveni un obicei vicios. Adică apare fără prezența factorului declanșator.
Cum pot să tratez bruxismul?
Clasic soluția este o gutieră sau, mai nou, injectarea de botox in mușchi. În experiența mea, acestea au o rată limitată de success, cel mai probabil datorită faptului că nu există și garanția schimbării comportamentului, iar mușchii dacă-i folosești se refac.
Cred că soluția este de fapt schimbarea comportamentului muscular, fapt ce necesită timp și exercițiu, dar are garanția că odată învațat pune la adăpost aparatul dento-maxilar de stresul muscular exagerat.
Dacă găsiți de interes această abordare atunci găsiți pe X exercițiul pe care-l recomand pacienților mei.